În ultima vreme am rămasa fără “idei” noi pentru blog, dar luni, în prima zii de scoală… noroc cu Simona (o colegă de a mea) care a început să vorbească despre vampiri. Aşa că m-am gandit ca astăzi să scriu pe blog despre vampiri. 
Mulţi dintre noi ne-am întrebat: “Oare chiar există vampiri?“. În opinia mea, nu există, dar am avut şi eu o perioadă în care am crezut asta.
În primul rând să gândim astfel: a apărut primul vampir care a muscat 2 oameni… dacă dăm crezare faptului că orice persoana muşcată s-ar tranforma la randul ei într-un alt vampir. În acel moment, vor deveni doi vampiri care vor muşca alţi doi oameni. Cei patru vor muşca încă patru oameni şi aşa mai departe. Chiar dacă nu am fi dispărut, nu ar fi trebuit să vedem în jurul nostru numai vampiri? (poate chiar mai mulţi decat cocalarii) 
În al doilea rand, totul a pornit de la o boala numaită Porfirie care împiedică formarea hemoglobinei. Printre alte lucruri pe care le cauzează este hipersensibilitatea la lumină, din cauza căreia bolnavii evită lumina soarelui, iar dacă sunt expusi cauzeaza paloarea pielii . Din cauza asta au aspect de morţi şi de la problema cu hemoglobina a porniot si treaba cu “băutul sângelui”. Asta ar fi explicaţia medicală a vampirilor…
În concluzue, putem să ne zbatem şi să ne gândim dacă exista sau nu, sau putem să spunem că vampirii sunt doar nişte personaje de poveste.

Tare articolul…imi place…(cel mai mult faza cu cocalarii:
)….tot asa mai…razna
exista
ai gresit undeva……nu cred ca sunt mai multi vampiri decat cocalari<
…..foarte tare articolu….
Pai nu sunt, dar am zis ca “daca ar exista”
Exista vampiri! I-am vazut in Twilight!!!!
Buna asta
da..si eu:)):))=))pacat ca nus adev:D
Apropo de cocalari… prefer sa fie vampiri in loc de cocalari.
Nu cred in vampiri. Vampirii sunt o inventie din Evul Mediu datorita unor personaje, comportamente sau intamplari ce atunci pareau ciudate oamenilor, de exemplu boala de care ai vorbit.
Vampirismul este mai mult o legenda care, sincer, chiar este interesanta. Sa ne gandim de exemplu, la Erzsebet Bathory despre care se spune ca facea baie in sangele tinerelor pentru a-si pastra frumusetea. Defapt si acesta legenda vine chiar de la o boala a acesteia care ii “decolora” piele.
Foarte interesant articolul!
super tare asta noroc q simona
)
Existau Vampiri
sa stiti dar as vrea sa se repete istoria 
ba de unde ai mai dat de boala aia ???

“poriforie”
nici daca-mi ziceai ca exista o boala de genu` n-o gaseam
sunt de acord cu tine…
DA
Vampiri, lol
Nici când aveam 5 ani nu credeam. În schimb cred in vârcolaci 
deci crezi in varcolaci dar nu crezi in vampiri?.. ciudata chestie.. sti de ce? pentru ca vampiri si varcolacii sunt din acelasi an.. au fost impreuna mereu.. defapt au fost mereu in razboi.. eu cred in vampiri si in varcolaci si in chestiile paranolmare.. nustiu oi fi eu tampita sau nebuna da asa sunt eu:)
asta e chiar tare :))
bai eu stiam ca varcolaci si vampiri is aceiasi chestie=))=))
ma vampiri nu sunt sigur ca exista in adevaratul sens al cuvantului, dar in alte sensuri cu siguranta sunt :)
keep writing !
skin2
In concluzie,Michael Jackson era vampir

Offtopic
Ureaza-mi succes la semifinala
Succes la semifinala
))
:))…
tot mitul ăsta a pornit şi de la o boală numită catalepsie…:D…
hmmm…
nu tind să cred că ar exista… dar imi plac, aşa, ca “personaje”… pe mine m-a fascinat întotdeauna ideea de a trăi de’alungul mai multor secole… de a vedea cum evoluează totul în jur – de a privi schimbarea şi de a ţine pasul cu ea…:)) …
ar fi frumos… cel puţin pentru mine…:> :))
Eu auzisem de porfirie, dar dacă tu spui că e de la catalepsie… Am căutat pe Wiki şi se potriveşte mai bine..
de fapt… ambele au stat la baza acestui mit… aşa ştiu
eu, despre indivizii care suferă de porfirie mai ştiam şi că aveau incisivii ][sau caninii - nu mai ştiu][ bine dezvoltaţi...sau ceva de genul...:-?
Nu cred an vampiri.sunt doar vorbe.bla bla bla..:P
catalepsia e o boala care paralizeaza temporar oamenii, ii face sa para ca si morti pt o vreme…nu prea vad legatura cu vampirismul :D
oricum, f tare faza cu cocalarii…as prefera de o mie de ori sa ma muste un vampir decat un cocalar :))
da. într-adevăr. asta este catalepsia…dar vampirii în legendele astea, sunt prezentaţi ca trezindu-se din morti… deci are o mare legătură… şi mai era o boală…dar nu mai ştiu cum se numeşte…şi nici prin ce se manifestă… oricum, am găsit un fel de studiu asupra acestui subiect::: http://www.scribd.com/doc/30329580/Real-Vampires
mi se pare umpic “deplasat”, dar este interesant… sper că nu vă deranjează faptul că este în engleză… :D
btw… aceste crize de catalepsie… pot dura minute, ore, zile sau poate chiar săptămâni… deci…:-?
Pai…eu sunt 50% sigura si ca exista si 50% sigura ca nu exista…si in plus,de unde am sti noi ca nu exista?Daca exista?Uitati-va la Twlight,de exemplu.Cei din Twilight aveau IDEE ca exista vampiri? (ma rog oamneii,cum ar fi Charlie,Jessica si ceilalti).Precum si in alte carti cu vampiri…
Nu-mi place ca ai zis despre Twilight, adica alt film cu/despre vampiri nu gaseai si tu :)) ?
Eu nu cred ca exista.
Dar se zvoneste ca Don Henrie e “imparatul” lor…
Cautati pe youtube pentru mai multe informatii :))
L-am vazut :))
Nu stiu cum i se poate lua un interviu unui vampir care bea sange din pahar :)))
Buna as vrea sa va spun ca eu cred ca mai exista vampiri .Oricun viata e plictisitoare ce faci ? mergi la scoala apoi ai loc de munca faci copii apoi mori gata viata daca ar fi exista vampiri ar fi fost supr e pa a venit matusa Isabella trebuie sa merg la mare cu familia mea si cu familia iubitului meu vlad pa sa nu va muste vampirii:)
Wtf ..Twilight a innebunit copiii. Va credeti vampiri? Impuscati-va :|…
Razna, vrei idei pt blog ? Fa unul despre droguri, stupefiante, halucinogene :-)
Pai am in gand sa scriu ceva :D
Unele mituri spun ca devii vampir doar daca bei sangele unui vampir si mori cat inca mai ai sangele de vampir in organism;).. eu tind sa cred:D
totusi…ceva tot exista adika sa o luam logic…fiecare legenda are un dram de adevar…yo zik ka undeva exista niste creaturi mistice dar nu chiar asa cum ne-am imaginat noi…sau…nu poti sa sti
cunoaste careva un mit stravechi cu vampiri? ceva pe bune ce sa nu fie copiat din Bram Stoker?
bai…nu stiu daca exista sau daca nu….dar…vampirii nu mai sunt un subiect asa de….”raspandit” ca in evul mediu…in schimb…unii oameni au folosit acest mit al vampirilor in filme (si carti). am vazut cateva filme cu si despre vampiri (vezi Queen of the damned(cel mai tare)… Interview with a vampire…Blood Rayne…si CHIAR twilight…desi nu-l agreez deloc) si cred ca au facut ceva bun din acest mit “aducandu-l in prezent” ca sa zic asa…:-??…
Queen of the Damned l-am vazut si eu… de vre-o 10 ori :))
stiu:))…prima data daca nu ma insel cu tine l-am vazut:)))
Te inseli :p
cum ai explica dorinta de a bea sange?…mie imi place foarte mult sangele….acasa aveam ft multi porumbei si ucideam peste o zi unul ca sa-i beau sangele….
bietii porumbei.. :( :|
Chiar ai baut sange de porumbel doinelush??
sa zicem ca cred in vampiri da acum nu mai exista si in plus chstia asta e pentru adormit copii nici astia de la gradinita nu cred in chesti dinastea
Frate tu te`ai gandit ca unii poate nu musca oameni :)) ? Doar se hranesc cu animale … Buna teorie aa?
Vampirii nu beau numai sange de om.Ei pot sa traiasca foarte bine cu sangele animalelor,insa nu sunt la fel de puternici ca vampirii care se hranesc cu sangele oamenilor.
Vampirii nu neaparat omoara si beau sange de om , ganditi`va ca se misca rapid , esti atras de ei , sunt mereu fericiti si iti fura energia .
Sunt multe chestii de spus despre acest subiect,am citit cam toate comm-urile…hm..destul de interesant.As vrea sa va spun o legenda legat de chestia cu argintul…
Atunci cand Iuda l-a vandut pe Iisus pe 30 de arginti,se spune ca…Iuda a topit acei 30 de arginti si a facut o cruce pentru a se ruga lui pentru ai ierta pacatele.Insa,D-zeu s-a suparat foarte tare pe el…si s-au deschis cerurile,iar apoi l-a blestemat ca sa bantuie pamantul pentru tot deauna in chip de om mort,sa vada cum ii mor toti ce dragi si nu numai.
Deci,cica…de aici vine slabiciunea lor pentru argint.
Daca cumva…si voi o stiti si mai aveti de adaugat ceva la ea…chiar va rog…”am auzit-o” o singura data.:D
deci daca ai fi citit biblia ai fi stiut k Iuda nu a bantuit sau ce aberezi tu ci s-a dus imediat si s-a spanzurat ,ca urmare a murit ! Mai mult de cat atat de se mai spune ca atunci cand ia fost dat corpul jos cand s-a lovit de pamant s-a “spart” si ca acolo locu se numeste Muntele insangerat sau ceva de genu !! oricum ideea era ca a murit spanzurat omu !!:))
Prostii sunteti mah sa mor eu…..Exista vampiri in toata regula nu va mai credeti voi destepti pe aici ca habar nu aveti pe ce lume traiti…De ce dreack sa r inventa ceva ce nu ar exista?….
corect! vampirii exista:D
:)) a existat si alba ca zapada? si pinochio? si scufitza rosie cu lupu???..:))..vai de capu nostru…
va credeti cumva genii si descoperiti voi totul?….planeta asta e destul de mare si nici macar nu va stiti bine orasul/satul in care locuiti….daca nu credeti treaba voastra eu atat va zic nu va mai dura mult pana ii veti cunoaste!!!;)
Eu nu zic ca exista sau nu, dar ia spune-mi tu mie, basmele sunt adevarate? Incerci sa-mi spui ca Fat Frumos sau merele de aur chiar au existat? Nu, sunt basme.
Poate asa sunt si vampirii, o legenda. :)
=)) Totusi, de unde au aparut toate povestile cu vampiri? Doar nu erau oamenii din Evul Mediu atat de prosti sa inventeze asa ceva:))
. Si de unde au luat termenul de vampir pana la urma, de la ce vine? /:)
Nu zic ca exista sau nu. Nu aveam de unde sa stim niciunul dintre noi, cat timp nu am vazut unul :|
vampiri…au fost mereu foarte comentati.Chiar daca exista sau nu,nu cred ca ne priveste,vreau sa spun cred ca destul de multe lucruri au fost descoperite si exploatate la maximum.Ei bine,vampirii sa ramana un mister pe care oamenii nu-l pricep si nu-l pot dezlega.
Nu-i nimic rau in a avea o opinie :)
Atunci cand dai un simplu search pe internet,culegi cateva idei si spui ca nu exista nu faci decat sa te minti. Din alte surse te-ai informat? (vezi la biblioteca raftul cu ocultism) Sunt destule teorii care explica fenomenul,cum ca ar fi un ADN modificat. Si-n plus,e o lume ataaaaat de mare. Ramane de parerea fiecaruia acum,fie sa creada,fie sa nu. Dar sa nu va asteptati sa va plimbati seara pe strada si sa va sara cineva in fata: “eu sunt vampir” sau sa vedeti pe la TV aparitii de genul. Oamenii sunt slabi (din acest motuv au nevoie si de credinta). Ar fi o isterie in masa daca s-ar mediatiza asa ceva.
hei,am citit postul tau si vreau sa spun ca nu sunt de acord cu tine. Ceea ce ai spus tu acolo este pura stiinta. Boala de care ai zis de ce ar fi in stransa legatura cu vampirii? Adevarul este ca traim in Romania,locul unde a aparut prima data legenda despre vampiri. Si totusi,poate explica stiinta chiar fiecare lucru in parte? Fizica,Chimia,Biologia,Matematica,sunt cele care ne baga pe gat teorii care sunt demonstrate. Stiinta trebuie sa aiba dreptate intotdeauna,nu?
Ei bine,cu siguranta ca daca au existat vampirii candva aici in Romania,inca mai exista. Iar in legatura cu faptul ca daca te musca un vampir devii imediat si tu vampir este falsa. Dupa ce un vampir te-a muscat trebuie sa bei din sangele lui,si daca nu mori in cateva zile,atunci muscatura nu are efect,pentru ca devii vampir doar dupa ce mori. Sangele pe care l-ai baut de la el se poate elimina in timp si,daca nu exista alte muscaturi si daca nu intervine moartea atunci totul e ok.
Oricum,parerile sunt impartite. La inceputul postului ai spus ca si tu credeai in vampiri. Continua sa crezi,nimic nu e imposibil.:)
ba voi nu sunteti intregi la minte ba fiecare crede in ce vrea si legat de faza ca in RO ao fost primi daca chear vreti sa stiti vampiri provin di europa din surse sigure va sp eu dar na nush ce mare lucru daca crezi sau daca chear vrei sa fi sincer eu cred simi place :)))
nu zice nimeni k in Romania au aparut prima data vampirii te inseli ! nu au o sursa sigura mai mult in legenda se spune ca primu om nemuritor a fost Alexandru Corvinus care era ungur nu roman si ca a avut 2 fii unu gemeni unu a fost muscat de liliac si altu de un lup !! asta in caz k ai vazut Underworld :)) !!!!
aia e pura fictiune din film…eo altundeva nu am gasit nici macar o legenda de genu…inafara de film…
Da, eu cred, postul asta l-am scris asa ca sa isi spuna fiecare parerea lui :)
Nu ca sa iasa scandaluri….
hai sa va spun eu ceva, logic nu exista vampiri dar Isus care avea puteri de vindeca lumea si etc exista ? nu l-a vazut nimeni nu se stie nimik exact, cu toate astea toata lumea crede in el de ce nam crede si k exista vampiri ?
UITATI UNA CARE ZICE CA E VAMPIR : gatita_salvajen5 EU CRED CA E,INSA DOAR PE MESS,IN VIATA REALA,DOAR UN OM OBIJNUIT CARE E PLECAT IN GERMANIA PENTRU SCOALA:))
@ stefan: o fi vampirita,ca suge fata diferite chestii. app: e frumoasa gramatica,nu?
Oare kti ani are ala palarie?! El krede k filmul Twilight e adevarat!!! Ce cocalar!! Apropo de film:e cel mai bun film din toata lumea!!!!!! Eu sincer nujtiu ce au unii kre spun k e prost filmul!!!
Simona?
Prima zi de scoala cati ani ai frate 7?
Doamne!
Am citit multe bloguri dar pe asta cred ca la scris unu de 7 ani
@adina Nu inteleg, care-i problema ta?
Simona este numele unei colege, iar in prima zi de scoala am scris postul asta. In caz ca nu stiai… si cand esti clasa a 12-a esti la “scoala” asa ca nu rezulta din nimic ca am 7 ani :).
:) Sunt de parere ca sunt doar mituri…pentru a atrage atentia persoanelor…pentru a gasi un subiect din care “cei care ne informeaza” (cei de la t.v)sa atraga atentia oamenilor…nu stiu daca au existat sau nu…nu pot sa afirm ceva de ceea ce nu sunt sigura,dar cine crede e parerea lui nu am nicio problema cu asta…dar eu in locul vostru m-as concentra pe chestii care sunt dovedite,care sunt spuse precis..:* oricum foarte tare ideea..isi mai deschid si altii ochii.
vampiri exista daca ai vrea sa stii
dar ma exista boala aia nustiu : porfinila !
hai nu cred
daca e ceva nu cred ca trebuie sa crezi ca o sa te visezi
ca esti imbracfat in ne gru si apoi te
trezesti la o inmormantare :))
hai ma dute si muscate de cur
nu vorbi asa
Carmenflorentina hai ma chiar rochie neagra sau alba pai mort+viu=rai
:)
aha dar cum imi pun poza pe asta ???
mai, daca Don Henrie e vampir real, atunci Snoop Dogg e varcolac :)) nu-i clara treaba?
eu am avut un vis cu un om ciudat care mia omorat pisica sugindui sangele si apoi mia omorit parinti si mia dat foc la casa ,eu locuiesc la curte… a fost oribil deci imi e cam frica………………..dar a fost bine
vapiri nu exista dar exista alceva
mai urt ca vapiri
Nu oricine este muscat de un vampir devine unul.Mai intai trebuie sa fi muscat de unul,apoi sa bei la randul tau sagele unui vampir….apoi sa mori…si dupa ce reinvii esti si tu vampir.Deci studiul ala de care zici tu …a fost facut de 2 matematicieni….dar nu au fost documentati in privinta asta
…..Deci =0….
Nu exista vapiri asa hsi imaginesza omul ca nu stie pe ce lume traieste
nati vazut ca au esit numarul 666 numarul lui drakula
asa ca toti vor baga cipuri pe buletine pasapoarte si dupa ceva timp hn om asa ca se sfrseste pamhntul daca hl pui te duci drect hn iad
au pus prima hn animale si acuma urmam noi apocalipsa se hn plineste
voua va arde de vapiri
daca v sa v cu mine intrati pe iahoo mes adiul meu este mafiamares daca vreti sa mi lasati mesaje
si pina la urma de unde stim noi ca exista sau nu.Nu avem dowezi nici ca ar exista si nici ca nu cine stie.si poateca partea cu imultirea nu e adevarata poate ei se hranesc cu cadavre.
bey ,despre vampiri si varcolaci s a discutat foarte,foarte mult timp…ani la rand,insa nimeni nu stie concret daca sunt s au nu reali…oricum cu trecerea timpului sigur o sa se dezvaluie anumite secrete,care o sa ne uimeasca…sunt multe pe care nu le stim…cine stie cate:-?
stiti poate ca exista :) pentru ca in lumea asta sunt lucruri nebanuite 8-> si e super sa te gandesti ca poate injurul tau e o persoana speciala poate neinchipuita si greu de inteles dar superb de speciala
are dreptate nu exista vampiri.vati gandit pentru o secunda ca vampiri sunt doar ingeri cei rai
iubesc vampirii! da normal ca exista :X
Exista vampiri… și eu sunt popa:))
Poate doar sado-masochiști gen Ţepeş.
Sunt si vampiri adevarati numai in Anglia cititi si voi cartea ”Vampiru Singuratic”. A fost scrisa de primu vampir John Gilbert in 1789. Acolo isi expima singuratatea de vampir si eternitatea lui printre oameni dar singura lui nemultumire era ca nu putea iesi decat noaptea si ca era singuru vampir uneori isi dorea sa mai faca si alti vampiri dar spunea ca singuratatea lui fara alti vampiri era plakuta deoarece el nu musca oameni fura sange din spitale si se temea ca daca facea alt vampiri sa nu muste oameni. Dar cel mai interesant lucru este ca varcolaci exista spunea el doar in munti si spunea ca o muscatura de varcolac este fatala unui vampiri. Asa ca nu mai spuneti voi ca nu exista ca exista vampiri si varcolaci
tare:x vreau shi eu sa citesc cartea:X:X
bumberica esti mare bleg/a cu ingeri cei rai:)) bai gandeste si u cand scri ceva nu te-a puci si scri inseamna ca esti analfabet raw de tot. Documenteazate si u bai despre VAMPIRI.
Varcolacii……
Lilith a fost prima sotie a lui Adam dar a fost izgonita de zeul crestin. A dobandit puteri supranaturale si a devenit un demon sexual. Rangul ei este de regina demonilor in Lumea Subpamanteana. Cain s-a hranit cu sangele ei magic si a primit puterile ei, iar mai tarziu a primit blestemele de la ingeri trimisi de “Dumnezeu” care il faceau vampiric. A primit blestemul de a avea nevoie sa bea sange si de a nu putea trai in lumina zilei, si blestemul nemuririi. In alta versiune Kain s-a nascut demon si pentru ca a fost muscat de un fel de demon-cobra in loc sa moara a devenit vampir. Asta a spus “bunicul” lui Kain desi Kain a spus ca a fost blestemat cu vampirism si nu a fost transformat de o muscatura. In orice caz exista vampirii nemuritori care beau sange si unii vampiri “soultaker” care nu sunt nemuritori si care nu au nevoie de sange. Toti copii lui Lilith sunt vampiri “soultaker” aceste puteri fiind mostenite prin sange. Toti copiii lui Kain au nevoie sa bea sange si nu pot trai in lumina zilei. Varcolacii la fel au fost creati de Lilith, au o durata a vietii de cateva mii de ani. Arata ca oameni obisnuiti dar se pot transforma in oameni-lup, unii avand chiar aripi de dragon, aceasta fiind o evolutie naturala. Desi varcolacii au fost initiali creati, au abilitatea de a transforma un om in varcolac prin diferite metode. Varcolacii sunt organizati in haite de cateva zeci conduse de un comandant, iar vampirii sunt organizati in clanuri. Zeita suprema a vampirilor este fiica lui Lilith iar regele vampirilor este Kain, insotiti de mai multi zei si zeite. Zeul varcolacilor este Lucian, fiind insotit de alti “gardieni” organizati in 21 de grade.
Nu va inteleg! Sincer radeti,radeti! Si iar radeti! De ce?! In fine! Vampiri exista iar daca voi nu credeti si va bateti doar joc! Nu va mai dati cu pareri! Iar cei care cred! Ma bucur! Ca mai exista chiar si putini care cred! Parerea mea exista!
Asa cum exista Dumnezeu asa exista si vampiri.. nimeni nu poate zica ca exista sau nu…nimeni nu are de unde sa stie.Dar se gasesc cocalari care sa comenteze…Eu cred in fantome care 100% exista..vezi si la discovery …DECI IN CONCLUZIE MAI MULR ZIC CA EXISTA
fantome chiar exista…adica eu chiar crec ca exista suflete care dupa moarte nu-si gasdesc locul si raman sa colinde pamantul :))
poate ca exista fantome..da in orice caz nu in genu porcariilor ce le arata pe discovery..la fenomene stranii..probabil la aia te referi
Alo..ce sunt discutiile astea..pe ce lume traiti oameni buni..asa ceva nu exista si nici nu a existat vreodata..cum poti sa crezi ca exista vampiri..pff ,este doar un mit si atat..daca intrebi un strain ce stie despre Romania osa iti raspunda cu siguranta ca a auzit de Dracula..producatorii filmelor cu vampiri din mitul asta s_au inspirat…crede fiecare ce vrea dar cu siguranta asa ceva nu exista..
sa va esplic ceva cititi legenda lui ALEXANDRU CORVIN si dupa va dati cu parerea daca exista vampiri sa nu dar eu cred ca exista
legenda lui ALEXANDRU CORVIN no gasiti nici pa net nici intro cartr e interzisa de PAPA IOAN sa fie publicata in lume de o parte din legenda o gasiti in codu lui davinci
cine e este alexandru corvine primul vampir din lume da el este nu dracula precum alexandru corvine sa nascut cu 10.000 de ani inc nu se stie daca e mort sau viu da se sti de pre puine persoane ca a fost tatal a doi copii zis gemeni unul care sa nascut vampir zis dracula si unul care sa nascut varcolac nu se stie numele nici in ziu de azi nu sunt tocilar nici poet sunt un copil de cartier care a aplecat putin urechea la batrani si la preoti astea sunt putinele cuvinte din legenda citito si va veti convinge ca exista
E o chestie stranie cand unit oameni au dinti sub forma de colti!!!!!!!!ca mine………
Fratilor eu cred in vmpiri
Eu Stiu Cum Sa devii u vampir stiu ca credeti ca e imposibil dar am incercat pe un baiat si a mers cu adevarat Pasul1:Bei vin amestecat cu Sange …. Pasul2:Bei cuiva sangele ssau iei un cutit si ii faci unei persoane o sgarietura prin care sa curga sange si bei cat doresti
serios??????ce tip de vin???…sangele meu?
Sangele meu trebuie sa il beau cu vin sau al altei persoane?
Toti cei care cred in vampiri sa stiti ca am vazut cu ochii mei unul noaptea incerca sa ma omoare dar ma facut ca el e adevarat vampirii exista am vazut tot felul de creaturi delungul anilor si e adevarat iti cresc coltii cand esti agitat sau cand doresti nu poti nici macar 1 secunda sa stai la soare si verbina este este otravitoare pentru noi si faza cu puterile supranaturale e adevarata ai 30 de zile daca in 30 de zile nu omori sau sa bei sange uman sau de animal nu rezisti Nu sunt copil eu cred 100% in orice creatura exact cum voi credeti in mama sau alte persoane nu e de joaca nu creaturile ale noptii sau ale creaturi care nu credeti ca exista am vazut cu ochii mei creaturi stanii si nu e de gluma si cu varcolacii cand sunt oameni sint ca voi civilizati ca normal dar cand sunt vacolaci sunt de neoprit ……cam atat a fost de spus
Ai dreptate dar fara suparare ca te intreb am o prietena care vrea sa fie vampir….poti sa imi spui cum poate fii…un vampir adevarat?
aaaaaa… eu iubesc vampirii, da’ nu stiu daca exista! si daca ar exista vreau sa ma muste odata! aaa toata ziulica desenez cu manuta mea stanga! eee nu vreau sa ma laud da’ desenele mele sunt foarte foarte reusite!
oups!!!! iar am desenat unul! e fata! o numesc… aaaaaa… aha! auau iar am uitat… parca incepea ceva cu J… a Jessica! o ador ne mai auzim
mia luat 4 ore! pe curand!
De fapt ca sa devii un vampir trebuie sa ii bei sangele,sa mori iar cand re-nvii sa bei sange uman….destul de simplu.
te inseli vampiri exista cu adevarat
puteti sa va uitati pe internet sa intrati pe : “vampirii chiar exista” si dati pe acolo sa cautati si vedeti voi ca eu chiar exista cu adevarat credetima eu mai ales cunosc pe cineva care spune ca in Piatra Neamt sunt vampiri
a si vreau sa va mai spun inca ceva : daca vreti sa fiti vampiri nui nimik greu daca nu aveti prieteni vampiri sau marog ceva de genu puteti intra pe internet sa vedeti cum sa faceti eu am intrat si o prietena de a mea chiar a incercat si a mers deci bafta voua fani vampiri
doamne ce copii retardati :))))))))
Asculta….prietenul meu e vampir si nu te las sa ne faci retardati…si vampirii is fiinte bune si nu au voi sa omoare oameni pt ca vor fi vanati si omorati
LMFAO. Ti-a supt-o tie, de il crezi vampir?! :)) Anyway, mie imi plac mai mult grifonii. Nu e nevoie sa-ti suga sangele, doar se uita la tine si iti explodeaza creierul. :))
Revenind la realitate, vroiam sa iti spun ca defapt ideea de vampir nu provine de la acea boala. Provine de la o specie de liliac din zona Texasului, parca, care in timpul noptii sugea sangele vitelor. Legat de boala pe care ai mentionat-o, in vechime oamenii asemanau oamenii bolnavi de Porfirie cu niste vampiri, datorita incisivilor, a fetei palide, rezistenta slaba la lumina si bautul de sange. :D
Oricum, ideea ca exista vampiri a creat multe idei tampite. De exemplu, in Romania prin sec 19, mortilor li se introducea un bob de lamaie in nari, ca sa nu “rasufle”, si doar cei virgini aveau voie sa introduca bobul. =)) Mai era, tot din vechime, ideea ca un vampir nu poate trece o apa curgatoare sau intra intr-o camera, decat daca este invitat. :))
exista ma vampiri, chiar acuma 3 saptamani am vanat eu vreo 2. Eu sunt in vanator de vampiri si stiu =))
Sincer nush dak exista da’ e o carte defapt o colectie de carti ,,The Vampire Diaries” (Jurnalele Vampirilor) si imi aplc foarte mult ei…si de cand am inceout sa citesc aceste carti au inceput sa’mi palca faorte mult vmapirii si as vrea sa vad unul logik dak ar exista,,adika ar fi faorte coolz sa va dun vampir
“Exista”….”Nu exista”….Oare ce o fi?Eu sunt convins ca ceva exista poate chiar pe pamant(vampiri,varcolaci,fantome,etc…).De exemplu pe luna Neil a fost primul ajuns si din cate stiu nu a mai fost nimeni,de ce?Pey fratilor au avansat multe de atunci nu?De ce nu se mai duc?Va spun ce cred: acolo a avut loc un pact gen(daca mai pasiti va omoram ),ca altfel nu imi explic de ce nu s a mai dus nimeni.Si cu Vaticanul din Roma acolo nici poze nu te lasa sa faci si sunt unele incaperi,sa le numesc asa care chiar nu iti da voie.Pey catolicii vroiau sa elimine musulmanii si ii furau,intr un sat s-au imbatat ca porcii si au violat femeile si unde credeti ca sunt toate comorile si toate cele?La Vatican.Piramidele?Ce e cu ele?Arheologii sunt varza,da varza rau:))….Au zis ca s au folosit busteni(pey nu ati observat? au fost construite in mijlocul desertului) .Ma rog au mai zis ca piramidele erau construite pentru faraoni,ei bine acolo nu s-au gasit mumii,in nici o piramida,nici macar una.SI daca stau bine sa analizez acest subiect nici egiptenii nu le-au construit,aia desenau orice(heroglife),cum mananca ,cum fac dragoste,aproape toata viata lor era desenata sa zic asa.Pey la constructia unei asa piramide de 13 acri (baza) ,iar din satelit(fotografiat)varful ei e deplasat cu 6mm…cum sa nu lasi un desen ceva: “asta noi am facut o” ?Arheologii au spus ca s-au furat mumiile,asta fiind o a nu stiu cata prostie :))
Stiti de ce? Deoarece cand oamenii au intrat in piramide,vorbesc de acum recent cu cativa ani in urma,nu au gasit nici o intrare,nimic.Si au trebuit sa puna niste dinamite ca sa intre.Bun,au intrat au gasit ca un sicriu sa zic,nu ii stiu numele:( scuze si el la randul lui era acoperit cu o piatra imensa,ermetic ,de 40 de tone.Recapitulam ce -au facut hotii ….au intrat prin piatra ,prin zidul piramidei,ca practic nu exista intrare,cum am precizat….au luat comorile,tot ce era p acolo,inclusiv oasele mumiei(ce faceau cu ele?) :)) …si au disparut reasezand la locul ei piatra ce tine loc de capac sa spun asa,sicriului respectiv,asta ca sa nu se observe nu? :)) o alta prostie a oamenilor inteligenti:))
Imi scuzati gramatica ,m-am grabit umpic cand am scris si nu am mai verificat .Important e sa intelegeti si sunt sigur ca puteti face asta ,daca doriti
Ce mesaj am vrut sa las? Ca in lume doua lucruri sunt infinite(dupa cum a zis Albert Einstein) universul si prostia omeneasca.Deci nu ascultati lumea ci sufletul,priviti lumea cu alti ochi,ca sa puteti observa ce va inconjoara
Stiti cine stie daca exista sau nu vampiri “DUMNEZEU”
Ma faci sa rad…..dar exista vampiri….si am si prieteni vampiri….am fost muscata si is si eu acum….ma simt f bine….is plina de viata……dar singurul lucru care s-a schimbat la mn este alimentatia.
THE vampire diares,saga amurg super filme cu vampiri am 11 ani si eu am o particica in mine care crede in vampiri vi s-a intamplad vreodata ca sunteti urmariti si cand va intoarceti nu este nimeni in spatele tau ei bine mie da poate am o parte mai mare care crede
ce e aici . eu credeam ca cred in vampiri dar dupa ce am citit aici… nu stiu pana nu vad unul nu prea cred ca exista!!!si totii zic ce vor sa creada nu ceva ce s-au interesat sau chiar stiu:):D.
eu is:P
asa ma distrati unii…..doamne…oamenii astia…..de ce sunteti asa de dificili….chiar nu va dati seama cat de usor puteti fi manipulati…..nu vedeti ca ne jucam cu voi ca si cum ati fi papusi:))…..macar unii stiu adevarul….si nu numai in Anglia sunt vampiri…ca marea majoritate din vampiri traiesc in romania…sincer m-ati lasat cu gura cascata la cate baliverne v-ati putut gandi…:));))….oricum…spre ca cei de pe langa voi sa va demonstreze ca noi existam…..bafta
Alooo … bai voi auziti ce spuneti ..??Vampiri,Varcolaci ,fantome …. eu nu cred in asa cv …. numai daca imi dovedeste cnv ca exista….eu plm nu mai cred nici in Dumnezeu :)):@